Termeni și Condiții

Acest site este operat de S.C. CASANDRA RETAIL & DELIVERY SRL.

CASANDRA RETAIL & DELIVERY SRL este o persoană juridică română, cu sediul în Călărași, Str. Grivița nr.91, județul Călărași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J51/690/2023, având CIF RO49000780.

Orice persoană care accesează site-ul www.casandraretail.ro și www.casandra retail.com (subdomeniu) și se înregistrează în mod valabil, furnizând „casandraretail.ro” toate datele necesare, va fi denumită în continuare „Utilizator”.

Orice utilizator care a transmis și finalizat o comandă referitoare la unul dintre produsele puse în vânzare pe site-ul www.casandraretail.ro va fi denumit în continuare „Client”.

Prin accesarea site-ului www.casandraretail.ro, toți utilizatorii consimt în mod expres să respecte termenii și condițiile prezentate mai jos, precum și legislația aplicabilă în domeniu, inclusiv termenii și condițiile politicii de confidențialitate, care sunt detaliate separat în secțiunile de pe site, și anume:

  • Prelucrarea datelor cu caracter personal
  • Politica de utilizare a cookie-urilor

Art. 1. DEFINIȚII

1.1 Pentru îndepărtarea oricăror interpretări contrare, în înțelesul prezentului contract, următorii termeni au definițiile date mai jos:

1.2 Site reprezintă domeniul www.casandraretail.ro precum și subdomeniile acestuia.

1.3 Serviciu – oferit de Casandra Retail & Delivery SRL prin intermediul platformei online disponibile la www.casandraretail.ro, reprezintă un serviciu de comerț electronic accesibil exclusiv în zonele publice ale site-ului, care permite Utilizatorului/Clientului să achiziționeze produse și/sau servicii prin mijloace electronice, incluzând și alte metode de comunicare la distanță (precum cea telefonică), fără a se limita la acestea.

1.4 Comanda este documentul electronic generat atunci când un Utilizator accesează site-ul www.casandraretail.ro și acceptă termenii și condițiile de utilizare afișate pe acesta.

1.5 Prin plasarea unei comenzi pe site, Utilizatorul își exprimă acordul ferm și expres cu privire la modalitatea de comunicare (telefonic sau e-mail) utilizată de Casandra Retail & Delivery SRL pentru desfășurarea activităților sale, renunțând la orice pretenție ulterioară de a modifica aceste canale de comunicare.

1.6 Produse – orice articol prezentat pe pagina corespunzătoare adresei www.casandraretail.ro, cu precizarea că, în anumite situații, pot apărea discrepanțe minore care nu afectează caracteristicile esențiale ale produsului.

1.7 Contractul – se referă la comanda care a primit confirmarea prealabilă de la reprezentanții Casandra Retail & Delivery SRL, prin intermediul căreia se autorizează livrarea produsului sau a produselor comandate de Client, în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2014 referitoare la contractele de furnizare de produse încheiate între un comerciant și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat ce utilizează exclusiv, atât la inițierea, cât și la finalizarea contractului, una sau mai multe metode de comunicare la distanță.

1.8 Data de intrare în vigoare a contractului reprezintă momentul în care reprezentanții Casandra Retail & Delivery SRL confirmă comanda, iar de la acel moment contractul este considerat legal încheiat și produce toate efectele juridice aferente.

1.9 Specificații – se referă la toate detaliile și informațiile despre produsele afișate pe site, așa cum au fost furnizate de producător. În situația în care, între specificațiile oferite de producător (ingrediente, imagini, etichete sau ambalaje – menționarea fiind orientativă și nu exhaustivă) apar diferențe cauzate de modificările efectuate de producător sau de alte discrepanțe generate exclusiv de acesta, Casandra Retail & Delivery SRL nu își asumă răspunderea pentru prezentarea produselor pe site-ul www.casandraretail.ro sau pentru aceste diferențe, iar clientul nu poate invoca împotriva companiei astfel de aspecte pentru a atrage răspunderea acesteia, indiferent de natura lor.

1.10 Termenii și condițiile generale de vânzare reprezintă fundamentul contractual al contractului de vânzare la distanță și se supun prevederilor O.U.G. 34/2014, precum și oricăror alte reglementări în vigoare la momentul încheierii și executării contractului. În situațiile în care se regăsesc norme aplicabile aceleiași situații și acestea sunt contradictorii, se va aplica norma care asigură condiții mai favorabile părții nevinovate.

Art. 2. CONDIȚII GENERALE

2.1 Prin prezentul document vă informăm despre regulamentul ce stabilește termenii și condițiile de utilizare a site-ului www.casandraretail.ro.

2.2 Utilizarea site-ului www.casandraretail.ro, fie prin navigare, acces, achiziționarea produselor sau prelucrarea datelor cu caracter personal, preupune garanția din partea clientului că a împlinit vârsta de 18 ani, astfel încât dispune de drepturile legale necesare pentru a efectua o comandă și acceptă termenii și condițiile expuse pe site. În consecință, persoanele care au împlinit 18 ani beneficiază de toate drepturile și se obligă conform raportului juridic rezultat din plasarea și confirmarea comenzii.

2.3 Administratorul site-ului www.casandraretail.ro poate modifica oricând conținutul prezentului acord, fără a furniza o notificare prealabilă.

2.4 Prin utilizarea site-ului sau a conținutului, Utilizatorul/Clientul își asumă în exclusivitate responsabilitatea pentru toate acțiunile derivate din folosirea acestuia. În plus, acesta va răspunde pentru orice prejudiciu material, moral, intelectual, electronic sau de altă natură cauzat site-ului sau conținutului deținut de Casandra Retail & Delivery SRL, conform legislației române în vigoare.

2.5 Cumpărătorul/Clientul nu poate retrage consimțământul acordat pentru condițiile enunțate pe site-ul www.casandraretail.ro pe durata unui contract sau până când nu achită integral contravaloarea tuturor contractelor restante față de Casandra Retail & Delivery SRL. Excepție face acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, însă orice revocare a acestuia nu va avea efect asupra raporturilor contractuale deja existente, pentru care s-au generat obligații de plată valabile ce trebuie onorate în totalitate, indiferent de decizia clientului privind prelucrarea datelor sale personale. Această opțiune va produce efecte numai pentru situațiile viitoare, fără a afecta relațiile contractuale anterioare.

2.6 În situația în care Utilizatorul/Clientul a achitat integral contravaloarea tuturor contractelor neonorate față de Casandra Retail & Delivery SRL și își confirmă intenția de a revoca acordul dat pentru condițiile prezentate pe site-ul www.casandraretail.ro, pe durata executării unei comenzi, Casandra Retail & Delivery SRL va anula cererea de produse a Utilizatorului/Clientului, fără ca ulterior să existe obligații suplimentare între părți sau ca una dintre ele să poată solicita daune-interese de la cealaltă.

Art. 3. OBIECTUL CONTRACTULUI.

3.1 Obiectul contractului constă în vânzarea produsului/produselor comandate de Client prin intermediul site-ului, comandă care este confirmată pentru livrare de către reprezentanții Casandra Retail & Delivery SRL. Comanda trebuie să conțină în mod obligatoriu: prețul de vânzare al produsului/produselor, modalitatea de plată și termenul de plată. Totuși, chiar dacă unul dintre aceste elemente lipsește, raportul contractual valabil se constituie prin plasarea și confirmarea comenzii, atât timp cât acesta poate fi verificat într-un mod simplu și rezonabil, împreună cu toate efectele sale juridice.

3.2 Transferul proprietății asupra produselor se realizează în momentul efectuării plății de către Client la locația indicată în comandă – chiar dacă, în acea locație, clientul nu este prezent personal și plata este efectuată de o altă persoană, atâta timp cât aceasta are loc la adresa specificată pentru produsele comandate. Prin livrare se înțelege semnarea documentului de transport de către curier sau, în cazul livrărilor efectuate de personalul Casandra Retail & Delivery SRL, semnarea de primire pe factura fiscală.

Art.4. PRETUL DE VANZARE. MODALITATI DE PLATĂ

4.2 Confirmarea automată a înregistrării comenzii, primită de către persoana care a plasat comanda, nu reprezintă o asigurare fermă că produsele comandate sunt disponibile în stoc (deoarece informația privind disponibilitatea poate fi orientativă) și nu creează obligații contractuale sau de altă natură pentru vânzător. La început, plasarea comenzii servește doar drept înregistrare și detaliere a acesteia.

O comandă plasată online pe site-ul www.casandraretail.ro va avea validitate și va genera obligații contractuale pentru vânzător numai după ce este confirmată de Casandra Retail & Delivery SRL și doar dacă sunt îndeplinite, fără excepție, următoarele condiții:

  • Informațiile furnizate de persoana care a plasat comanda trebuie să fie complete și corecte, aceasta asumându-și întreaga responsabilitate pentru acuratețea lor, conform legislației în vigoare;
  • Persoana care a plasat comanda sau beneficiarul acesteia nu se află în baza de date conform prevederilor din art. 4.3 și art. 4.4 din Termeni și Condiții și nu se încadrează în situațiile respective;
  • Produsele comandate trebuie să fie efectiv disponibile în stocul vânzătorului și pregătite pentru livrare;
  • Nu trebuie să existe erori de sistem sau alte deficiențe care să conducă la afișarea unui preț eronat sau incomplet (de exemplu, un preț de 0 lei sau un preț disproporționat față de cantitate, calitate și caracteristicile produsului);
  • Tranzacția cu cardul bancar trebuie să fie aprobată de banca emitentă a cardului utilizat pentru plasarea comenzii;
  • Vânzătorul trebuie să emită factura fiscală pentru produsele comandate.

Doar după îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, www.casandraretail.ro va emite factura, marcând astfel momentul încheierii efective a contractului. Contractul nu se consideră încheiat la momentul plasării comenzii sau la primirea confirmării de înregistrare.

4.3 La momentul confirmării comenzii, Casandra Retail & Delivery SRL va emite factura pentru produsele ce urmează a fi livrate. Clientul este obligat să furnizeze toate informațiile necesare pentru emiterea facturii, conform legislației în vigoare, asumându-și responsabilitatea pentru exactitatea datelor furnizate.

4.4 Casandra Retail & Delivery SRL se obligă să onoreze, în condiții rezonabile, toate comenzile primite, fără a discrimina clienții. Cu toate acestea, compania își rezervă dreptul de a refuza unilateral onorarea anumitor comenzi, dacă, pe baza unor motive obiective și reale, se constată că livrarea produselor către anumite persoane fie încalcă normele în vigoare, fie nu este oportună (de exemplu, dacă persoana a plasat anterior comenzi, dar nu și-a achitat integral obligațiile sau a făcut plata cu întârziere sau parțial, fără un motiv justificat), ori dacă o astfel de relație comercială ar aduce un prejudiciu societății, indiferent de natura acestuia. În astfel de situații, compania nu va fi responsabilă pentru onorarea comenzii, iar clientului nu i se va percepe niciun cost.

4.5 Casandra Retail & Delivery SRL își rezervă dreptul de a refuza sau anula unilateral o comandă în cazul în care aceasta a fost plasată de o persoană care a manifestat o conduită neconformă normelor în vigoare sau o atitudine ostilă, sicanătoare, cu rea-credință sau nejustificată față de companie. Această decizie se bazează pe elemente obiective ce atestă existența unei astfel de comportări.

4.6 Băuturile alcoolice pot fi achiziționate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Livrarea comenzii poate fi anulată în orice moment, dacă se constată, prin orice mijloc, între plasarea comenzii și livrarea efectivă, că persoana care a plasat comanda este minor sau există alte impedimente sau semne care afectează discernământul sau capacitatea sa de exercițiu.

4.7 Modalitățile de plată sunt:

Plata în numerar: se efectuează integral, în lei, la livrare sau la ridicarea produselor de la sediul Casandra Retail & Delivery SRL situat în Călărași, Str. Grivița nr.91, județul Călărași. În cazul livrării printr-o firmă de curierat, plata se efectuează direct către curier, pe baza unei chitanțe care atestă efectuarea plății. 

Plata cu cardul bancar: se realizează printr-o procesare securizată, folosind serviciile Global Payments și BCR SA, fără comision, direct pe site.

Pentru comenzile mai mari de 2.000 lei plata se poate face numnai cu cardul.

4.8 În cazul în care clientul plasează o comandă pe site-ul casandraretail.ro, beneficiind de transport gratuit și achitând prețul produselor cu cardul bancar, dar furnizează date eronate sau incomplete, ceea ce determină returnarea produselor către furnizor, compania va restitui suma plătită, din care se va deduce costul transportului.

4.9 Promoțiile și ofertele afișate pe site sunt valabile în limita stocului disponibil și doar pe perioada indicată pe site, conform condițiilor prezentate.

4.10 Dacă contractul nu poate fi executat din cauza indisponibilității produsului, www.casandraretail.ro va informa clientul despre această situație la momentul în care acesta află de indisponibilitate. În cazul în care produsul a fost deja plătit, suma achitată va fi rambursată în termen de maximum 30 de zile, exceptând situațiile în care părțile convin altfel.

4.11 Clientul beneficiar al produselor livrate va datora www.casandraretail.ro penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, calculate la valoarea totală a facturii (reprezentând prețul total al produselor livrate), începând din a doua zi după livrare, în situația în care plata nu este efectuată înainte sau concomitent cu recepția mărfurilor.

4.12 Dacă comanda plasată pe site-ul casandraretail.ro este achitată prin metoda „Plata online cu cardul”, detaliile comenzii (inclusiv produsele cumpărate, marca, cantitatea etc.) vor fi colectate și de operatorii Global Payments și BCR S.A. Prin plasarea și achitarea unei astfel de comenzi, clientul recunoaște și acceptă, în cunoștință de cauză, colectarea și prelucrarea datelor sale personale prin intermediul aplicației de plată online, respectiv acceptarea „Termenilor și Condițiilor Global Payments și BCR S.A., pentru care Casandra Retail & Delivery SRL nu își asumă responsabilitatea.

4.13 Casandra Retail & Delivery SRL poate organiza campanii de promovare sau marketing care includ reduceri sub formă de cupoane, vouchere etc. Utilizarea acestor cupoane este la discreția cumpărătorului, care poate introduce codul sau informațiile aferente în momentul check-out-ului, iar reducerea va fi evidențiată clar pe factură. Orice reducere sub forma unui cupon sau voucher va fi afișată vizibil, împreună cu prețul redus, pentru a permite clientului să ia o decizie informată. Cupoanele pot fi clasificate în diverse categorii – de exemplu, cupoane procentuale pentru anumite produse, pentru o gamă de produse, pentru întregul coș de cumpărături (inclusiv în termeni valorici), cupoane pentru livrare gratuită sau destinate anumitor categorii de clienți – criteriile de aplicabilitate fiind stabilite la latitudinea vânzătorului. Cupoanele sunt prezentate digital și includ reguli, limite, date de valabilitate sau cerințe minime de achiziție, clar definite la momentul comunicării către cumpărător. Comunicarea cupoanelor se poate face public, fie prin afișare pe site, fie prin transmiterea lor prin e-mail către clienți. De asemenea, cupoanele de reducere pot fi valabile doar pentru anumite canale de vânzare (de exemplu, exclusiv pentru comenzile online și nu și pentru magazinul fizic), detalii care vor fi comunicate clienților.

Art. 5. LIVRAREA PRODUSELOR

5.1 Livrarea produselor comandate, împreună cu documentele aferente, se va efectua la adresa specificată de client, în termen de maxim 14 zile de la preluarea produselor de către Fun Curier și Cargus, sau orice alt curier, termen corespunzător perioadei de retragere stabilite în contractul încheiat cu casandraretail.ro.

5.2 Clientul poate ridica produsele direct de la depozitul Casandra Retail & Delivery SRL situat în Călărași, Str. Grivița nr.91, județul Călărași, conform opțiunii sale. După plasarea comenzii, Casandra Retail & Delivery SRL va contacta clientul telefonic pentru a-i comunica data și ora la care poate ridica produsele, având în vedere că stocul din depozit poate fi parțial sau total indisponibil. În absența acestei confirmări, clientul se poate prezenta pentru ridicare, însă pe propriul său risc, întrucât produsele pot să nu fie disponibile la momentul sosirii, caz pentru care Casandra Retail & Delivery SRL nu își asumă nicio răspundere.

5.3 Livrarea se efectuează exclusiv pe teritoriul României.

5.4 Dacă termenele de livrare nu pot fi respectate, Casandra Retail & Delivery SRL va informa clientul despre noul termen estimat de livrare.

5.5 În situația în care clientul furnizează date incorecte sau incomplete privind facturarea sau livrarea, www.casandraretail.ro poate refuza livrarea fără ca aceasta să fie considerată o încălcare a contractului sau poate stabili un nou termen de livrare după corectarea informațiilor. În plus, dacă transmiterea datelor eronate se face intenționat și fără justificare, www.casandraretail.ro își rezervă dreptul de a refuza o nouă livrare.

5.6 Casandra Retail & Delivery SRL nu își asumă responsabilitatea pentru întârzierile determinate de firma de curierat, iar răspunderea pentru astfel de întârzieri revine integral curierului. Compania garantează doar îndeplinirea obligațiilor proprii și ale angajaților săi.

5.7 Dacă firma de curierat nu găsește clientul la adresa indicată sau dacă adresa este incompletă, eronată sau se dovedește inadecvată pentru livrare (de exemplu, din motive de siguranță a curierului), clientul va fi responsabil pentru costul integral al transportului.

5.8 În cazul în care clientul revine și solicită relivrarea comenzii, toate costurile suplimentare pentru noul transport vor fi suportate de client.

5.9 Dacă, după plasarea comenzii, clientul anunță în orice mod intenția de a nu prelua produsul sau refuză preluarea acestuia, fără un motiv justificat, va fi responsabil pentru costul total al transportului și pentru orice alte cheltuieli suportate de www.casandraretail.ro ca urmare a anulării comenzii.

5.10 Dacă clientul achită prețul produselor, dar ulterior se răzgândește nejustificat și anulează comanda sau refuză preluarea produselor, www.casandraretail.ro va restitui suma plătită, din care se va scădea costul transportului (dacă a fost efectuat) și orice alte cheltuieli suportate ca urmare a anulării nejustificate a comenzii.

5.11 Apelurile telefonice realizate prin Call Center sau de pe numerele de telefon utilizate de Casandra Retail & Delivery SRL în desfășurarea activității comerciale pot fi înregistrate. Scopul înregistrării și prelucrării apelurilor (inclusiv numărul de telefon, vocea și conținutul convorbirii) este de a îmbunătăți calitatea serviciilor, de a optimiza interacțiunea cu clienții, de a evalua și instrui personalul și de a colecta sugestii, cereri, plângeri și reclamații. Clienții sunt informați că apelurile pot fi înregistrate și au posibilitatea de a solicita oprirea înregistrării în timpul convorbirii; lipsa unei astfel de solicitări va fi interpretată ca acceptul continuării înregistrării. Înregistrarea se oprește odată cu finalizarea apelului. Regulile privind înregistrarea apelurilor pot fi actualizate periodic, în funcție de modificările legislative și de evoluția tehnologică, iar orice modificare va fi comunicată pe site-ul www.casandraretail.ro. Înregistrările sunt păstrate pentru o perioadă rezonabilă, necesară scopului pentru care au fost colectate, și pot fi reținute pe termen mai lung în interesul legitim al operatorului (de exemplu, în caz de litigii sau dispute) sau pentru a fi puse la dispoziția autorităților competente, conform legii, pentru a proteja drepturile clienților și ale operatorului.

Art. 6. SISTEMUL GARANTIE RETURNARE – SGR

6.1 Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a fost conceput și pus în aplicare conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021, inclusiv cu actualizările și completările ulterioare. Acest sistem național este obligatoriu pentru toți producătorii/importatorii și comercianții care introduc pe piață sau comercializează produse ambalate în ambalaje SGR.

6.2 Casandra Retail & Delivery SRL a adoptat măsurile și respectă legislația actuală privind SGR. Prin continuarea navigării pe site sau prin plasarea comenzilor, clientul este informat că, la achiziționarea produselor (precum apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase etc.) oferite prin intermediul Casandra Retail & Delivery SRL, se va achita o garanție de 50 de bani.

6.3 Potrivit reglementărilor în vigoare, Casandra Retail & Delivery SRL acționează ca operator economic în lanțul de distribuție (diferit de producător) și furnizează produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile, care intră sub incidența SGR, destinate distribuirii, consumului sau utilizării pe piața națională în cadrul activităților comerciale.

6.4 Identificarea vizuală a ambalajelor supuse garanției se realizează prin aplicarea simbolului SGR, fie pe etichetă, fie direct pe ambalaj. Produsele comercializate în ambalaje SGR, conform definiției din HG 1074/2021, vor fi marcate cu coduri de bare unice, destinate facilitării plasării, vânzării, colectării și reciclării prin intermediul sistemului SGR.

6.5 Simbolul ce atestă apartenența unui produs la SGR este unic la nivel național și se aplică fie direct pe ambalaj, fie pe eticheta produsului sau pe o etichetă suplimentară, după caz. Acesta trebuie să fie vizibil, ușor de citit și durabil, fără a se suprapune cu alte elemente grafice ale ambalajului sau etichetei.

6.6 Codul de bare inscripționat pe ambalajul SGR sau pe eticheta produsului va furniza informații complete, suficiente și verificabile prin legătura cu datele din registrul ambalajelor SGR. Astfel, administratorul SGR va putea stabili cu precizie apartenența ambalajului la sistem, precum și greutatea, volumul și identitatea producătorului.

6.7 SGR se aplică ambalajelor primare nereutilizabile fabricate din sticlă, plastic sau metal, cu volume între 0,1 l și 3 l, care își păstrează forma după golire. Aceste ambalaje sunt destinate comercializării pe piața națională a berii, mixurilor de bere, mixurilor de băuturi alcoolice, cidrului, altor băuturi fermentate, sucurilor, nectarurilor, băuturilor răcoritoare, apelor minerale, vinurilor și băuturilor spirtoase, fiind marcate cu un simbol specific pentru identificare.

6.8 Nu se supun SGR următoarele ambalaje:

  • paharele pentru băuturi,
  • ambalajele tip pouches (ambalaje flexibile în straturi),
  • sistemele bag-in-box (ambalaje în cutii de carton închise pentru băuturi),
  • și orice alt ambalaj care nu își păstrează forma după golire, considerat deșeu la predarea pentru reciclare.

6.9 Garanția reprezintă suma achitată de consumator la momentul cumpărării unui produs în ambalaj SGR, sumă separată de prețul produsului. Aceasta este gestionată de administratorul SGR și se restituie integral consumatorului la returnarea ambalajului SGR la un punct de colectare.

6.10 După ce produsul este consumat și ambalajul este golit, consumatorul trebuie să-l returneze la unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului returnat, consumatorul va primi valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea dovezii de cumpărare (bon fiscal, dovadă de plată online etc.). Restituirea garanției poate fi solicitată în numerar, sub formă de voucher sau prin transfer bancar.

6.11 Restituirea garanției nu va fi efectuată dacă:

  • ambalajul nu este returnat în întregime,
  • nu este complet golit de conținut,
  • nu poartă marcajul SGR sau marcajul este neclar/deteriorat,
  • nu își păstrează forma inițială (este presat, distorsionat, parțial distrus, degradat sau deformat),
  • sau dacă codul de bare nu poate fi citit din cauza deteriorării.
    De asemenea, dacă ambalajul nu este returnat în termen de 24 de luni de la anunțul publicat pe site-ul administratorului SGR privind încetarea introducerii pe piață a produsului, acesta nu va beneficia de garanție și suma plătită ca garanție nu va fi restituită consumatorului.

Art. 7 GARANTII

7.1 Toate produsele vândute pe site beneficiază de garanții care se conformează legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor. Orice lipsă, defect sau neconformitate este responsabilitatea exclusivă a producătorului, incluzând – dar fără a se limita la – toți factorii ce țin direct de acesta.

7.2 Produsele comercializate de www.casandraretail.ro sunt complet noi, ambalate în ambalajele lor originale, și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.

 

7.3 www.casandraretail.ro își rezervă dreptul de a restricționa cantitatea de produse sau servicii ce pot fi achiziționate de un client sau de mai mulți clienți, la un moment dat.

7.4 Orice reclamație referitoare la defecte sau neconformități ale produselor achiziționate poate fi adresată direct la adresa de e-mail contact@casandraretail.com sau la sediul Casandra Retail & Delivery SRL, în termen de 30 zile de la primirea produselor.

8. Răspunderea Casandra Retail & Delivery SRL

8.1 Casandra Retail & Delivery SRL nu va fi trasă la răspundere pentru nicio pierdere suferită de Utilizator sau Client atunci când aceasta apare ca urmare a nerespectării termenilor și condițiilor prezentate sau a prevederilor Contractului, precum și a oricăror alte instrucțiuni afișate pe site.

8.2 Casandra Retail & Delivery SRL nu răspunde pentru daunele rezultate din nefuncționarea site-ului sau din imposibilitatea de a accesa anumite link-uri disponibile pe www.casandraretail.ro.

8.3 Casandra Retail & Delivery SRL nu își asumă responsabilitatea pentru niciun tip de daună, directă sau indirectă, pe care Utilizatorul/Clientul sau terțe părți le-ar putea suferi, fie ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale conform Contractului, fie ca efect al utilizării produselor după livrare (inclusiv pentru pierderea acestora).

8.4 Casandra Retail & Delivery SRL nu este responsabilă pentru solicitări care ies din sfera prezentului set de termeni și condiții și nu poate fi considerată răspunzătoare pentru niciun prejudiciu, material sau de altă natură, care ar putea apărea, direct sau indirect, din fapte sau circumstanțe care nu sunt menționate în această secțiune de Termeni și Condiții.

8.5 Casandra Retail & Delivery SRL își rezervă dreptul de a anula o comandă și de a nu reține produsele comandate, în cazul în care clientul nu poate fi contactat telefonic în termen de 24 de ore de la plasarea comenzii.

Art. 9. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

9.1 Toate materialele prezente pe site-ul casandraretail.ro – inclusiv descrierile produselor și modalitățile de promovare – reprezintă proprietatea intelectuală exclusivă a Casandra Retail & Delivery SRL.

9.2 Aceste materiale nu pot fi copiate sau reproduce, cu excepția cazurilor în care acest lucru este necesar pentru a permite vizualizarea online.

9.3 În cazul în care se încalcă această obligație, Casandra Retail & Delivery SRL are dreptul de a solicita daune-interese și de a impune încetarea imediată a actului care aduce atingere proprietății sale intelectuale.

Art. 10. LEGEA APLICABILĂ. LITIGII

14.1 Contractul este guvernat de legea română.

14.2 Orice dispută apărută între Casandra Retail & Delivery SRL și Client se va soluționa inițial pe cale amiabilă. Pentru aceasta, partea nemulțumită trebuie să transmită, înainte de orice alt demers, o notificare printr-un mijloc de comunicare ce asigură dovada primirii mesajului de către cealaltă parte.

14.3 Dacă nu se reușește soluționarea amiabilă, litigiile vor fi supuse instanțelor judecătorești competente din România.

0
    Coșul Tău
    Coșul tău este golÎnapoi la Cumpărături