Câteva lucuri interesante despre Gin (și despre istoria sa)

Istoria Gin

Gin – Un început neașteptat


Istoria ginului nu începe în Anglia, ci de cealaltă parte a Atlanticului, în Olanda. Dar rădăcinile sale ajung și mai departe, spre Evul Mediu, când oamenii căutau leacuri în ramuri de ienupăr. Astfel, Romanii ardeau crengi de ienupăr pentru purificare, iar în timpul ciumei, doctorii umpleau măștile cu fructele sale, crezând că îi va proteja de infecții.

În jurul anului 1000, călugării din sudul Italiei au început să distileze vin infuzat cu ienupăr, creând un lichid medicinal considerat precursorul ginului modern. Cu toate acestea scopul să nu era savurarea, ci utilizarea sa, încă odată, în scopuri medicinale..


Ginul ia formă în Olanda
În secolul al XVII-lea, olandezii și-au dat seama cum să distileze alcool din cereale în mod eficient și ieftin. Având acces la mirodenii din Asia și recolte generoase de cereale, au creat o băutură aromată pe care au numit-o „jenever”.

Ginul și-a făcut apoi drum spre Anglia când William de Orange, olandez de origine, a urcat pe tronul britanic. Era exact momentul potrivit pentru ca ginul să cucerească Londra.


Cine este adevăratul inventator al ginului?
Franciscus Sylvius, un medic olandez, primește adesea creditul pentru inventarea ginului, în forma sa inițială. În secolul XVII, el a creat o băutură medicinală pe bază de ienupăr, inspirată din tradițiile monahale medievale. Această băutură – cunoscută ca „jenever” – a fost punctul de plecare către ginul modern.

Englezii, însă, sunt cei care au transformat ginul într-o băutură populară, de recreere, după ce soldații trimiși de regina Elisabeta I în Olanda s-au întors acasă cu sticle de jenever.


Gin – de la leac la plăcere
Inițial, ginul era vândut în farmacii și utilizat pentru a trata diverse afecțiuni, de la probleme digestive și gută până la răceli. Cu timpul însă, băutura medicinală a devenit populară pentru consumul recreativ, pierzându-și treptat aura medicinală și câștigând statutul de băutură de socializare.


Originea numelui „Gin”
Cuvântul „gin” derivă din termenul olandez „jenever”, care înseamnă „ienupăr”. Ienupărul este ingredientul cheie, responsabil pentru aroma distinctă și ușor picantă a ginului.


„Gin Craze” – Perioada nebuniei
În Londra, începutul secolului al XVIII-lea a fost martorul unei adevărate febre a ginului. În timp ce coniacul francez și vinurile importate erau scumpe, ginul devenise extrem de ieftin și accesibil. Oricine putea produce și vinde gin fără prea multe restricții. Mii de distilerii și taverne au apărut peste noapte, iar londonezii produceau adesea gin acasă, chiar în căzile de baie.

Rezultatul a fost consumul exploziv de gin, în atât de mare măsură încât autoritățile și guvernul britanic au fost nevoite să intervină.


Cum a fost reglementat ginul în Anglia
Deși autoritățile nu au interzis direct ginul, au introdus taxe și licențe severe prin „Gin Acts” din 1729 și 1736, încercând să limiteze consumul. Acest lucru însă a impulsionat piața neagră și producția clandestină. În cele din urmă, legea din 1751 a limitat vânzarea ginului doar la comercianții licențiați, sporind calitatea băuturii și restabilindu-i treptat reputația.


Gin & Tonic – De la necesitate la cocktail sofisticat
Celebrul Gin & Tonic are origini coloniale. Soldații britanici din India secolului al XIX-lea, obligați să consume chinină împotriva malariei, și-au făcut tratamentul mai suportabil adăugând apă, zahăr, lime și gin. Ideea genială s-a transformat rapid într-o băutură populară.

Mai târziu, în 1858, Erasmus Bond a creat prima apă tonică carbogazoasă, oficializând cocktailul Gin & Tonic și lansând o tradiție ce durează până astăzi.


Renașterea ginului modern
Începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, ginul a avut parte de o revenire spectaculoasă. Dintr-o băutură simplă, ginul a devenit un teren de joacă pentru mixologi și distilatori creativi. Aromele botanice, fructate sau florale au redefinit complet băutura, iar noile ginuri artizanale au cucerit rapid iubitorii de cocktailuri din întreaga lume.


De ce iubim ginul astăzi?
Popularitatea ginului provine din versatilitatea și prospețimea sa. Fie că e savurat într-un Martini elegant, un Negroni sofisticat sau un Gin & Tonic răcoritor, ginul se adaptează perfect fiecărei ocazii și fiecărui gust.

Astfel, ginul rămâne una dintre cele mai iubite băuturi, îmbinând istoria, tradiția și modernitatea într-un singur pahar.

Descoperă colecția noastră de ginuri, atent selecționată pentru cei care nu beau la întâmplare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe postări:

Psssttt... Ai văzut ofertele?

1
    Coșul Tău
    Chivas Regal
    Chivas Regal Whisky 12Ani 0.7L
    1 X 109,00 lei = 109,00 lei